Implantologie și Chirurgie Dentară

Implantul dentar este o piesă ce se inserează în osul maxilar sau mandibular și înlocuiește cu succes rădăcina unui dinte care lipsește.

Orice implant dentar are două părți componente:

  • - partea care se inserează în os, corpul implantului
  • - bontul protetic (abutment-ul implantului), pe care se fixează coroana dentară

Cine sunt beneficiarii unui implant dentar?
Pacienții clinic sănătoși. Chiar și așa, doar în urma unei vizite la medicul dentist veți putea ști dacă implanturile dentare sunt o opțiune viabilă de tratament pentru dumneavoastră.
Avantajele implanturilor dentare: Rolul funcțional – implantul dentar înlocuiește, practic, dintele sau dinții care lipsesc. Prin inserarea unui implant, nu este afectată în niciun fel integritatea dinților vecini.

Foarte important este și aspectul estetic, lucrările pe implant fiind identice cu dinții naturali. De asemenea, implanturile dentare ajută la prevenirea retracției gingivale și a resorbției osoase, păstrând astfel integritatea facială.

Totodată, implantologia este eficientă și pentru pacienții care poartă deja o proteză inferioară și doresc suport suplimentar. Astfel, se vor insera 2–4 implanturi în maxilarul inferior. După o perioadă de vindecare de 90 de zile, în implanturi se introduc atașamente care au rol conector între proteză și implanturi.
Pierderea dinților, indiferent de cauzele determinante, poate duce la o pierdere locală semnificativă de os. Astfel, pacienții pot rămâne cu o structură osoasă nepotrivită inserării implanturilor dentare. În acest caz, se poate reconstrui porțiunea de os resorbită folosind fie osul propriu al pacientului, fie os artificial. Folosirea unei grefe osoase în jurul implantului dentar oferă sprijin structural, fapt ce permite maxilarului vindecarea corespunzătoare.

De reținut! Este necesară menținerea unei igiene riguroase după efectuarea implantului dentar. !!

Cazurile cu grad ridicat de dificultate sunt rezolvate în cadrul sălilor de operație ale Clinicii de Reabilitare Orală Dr. Horia Barbu, București https://www.clinicadrbarbu.ro/

Chirurgia dentară implică modificări dintre cele mai profunde la nivelul întregii cavități bucale.

Dintre manevrele de chirurgie dentară pe care medicii noștri le practică, amintim:

  • Extracții dentare
  • Rezecții apicale – procedura de extirpare a țesutului de granulație format în os, la nivelul vârfului rădăcinii dentare. De cele mai multe ori, afecțiunea este reprezentată de o infecție, sub forma unui chist, care se transmite la nivelul osului, putând perfora masa osoasă sau să se întindă la dinții învecinați. În cazurile în care metodele avansate de tratament endodontic nu pot fi aplicate, singura soluție convenabilă pentru a salva dintele este rezecția apicală.
  • Premolarizări
  • Frenectomie (intervenția chirurgicală de repoziționare sau îndepărtare a frenurilor din cavitatea bucală)
  • Chistectomii
  • Odontectomii
  • Chiuretaj parodontal în câmp deschis
2026 © Zâmbești Toate drepturile rezervate | Despre cookie-uri Termeni și Conditii Politica de Confidențialitate ANPC
Realizat de HDesign